Pensionarea, un nou început

   Ne confruntăm de ceva vreme cu un val masiv de pensionări. Nimic nou până aici, o ştim cu toţii! Se întâmplă şi la M.I şi la M.Ap.N, peste tot în organizaţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

   De câte ori nu am auzit: „Abia aştept să ies la pensie să mă odihnesc!”

   Da, pensionarea este rodul dulce al muncii de o viaţă şi totuşi acest pas este făcut, de unii dintre noi, prea abrupt! O căutare online referitoare la pensie oferă, printre altele, următoarele rezultate: “Retragerea din activitatea profesională produce modificări importante în starea de spirit a “tînărului” pensionar. El poate deveni morocănos, agitat, ursuz, nervos. Pare că nimic nu îi intră în voie, nu îşi găseşte locul, consideră că este dat la o parte. Un om obişnuit toată viaţa cu munca va simţi nevoia ca în permanenţă să facă ceva, să plece undeva, să preia din sarcinile casei, să deţină controlul. Bineînţeles că aceste stări dificile destabilizează… De obicei, bărbatul este cel care are aceste trăiri tumultuoase, mai ales dacă iese la pensie înaintea soţiei…Mulţi pensionari nu recunosc faptul că au depresie, considerând adesea că lipsă de energie şi anxietatea sunt cauza altor factori.”

   O să spuneţi că nu e aşa şi probabil aveti dreptate! Fiecare ştie ce va face dupa retragerea din activitate. Ne-am săturat unii dintre noi să ne trezim în fiecare dimineaţă pentru serviciu, ne-am săturat, altii, de nopţi nedormite, ne-am săturat cu toţii de escortă în frig crunt, ori la 40 de grade cu plus, sau de câte şi mai câte. Nu vreau să conving pe nimeni de nimic. Vreau doar ca toti să ştim că acel capitol care se încheie, deschide porţile unuia nou. Cu sigurantă am muncit atat de mult, încât pensia este un merit!  Însă trebuie să fim conştienţi că această decizie trebuie luată în cel mai înţelept mod cu putinţă, pentru că ea devine permanentă.  Trebuie deci, să fim atenţi ca, decizia de a pleca  să fie cea care să ne poată determina să facem ceva ce majoritatea celor ce lucrează nu pot: să zâmbim luni dimineaţă!